Schimbă mărimea fontului

Promovaţi campaniile


Campania Stop îndoctrinării religioase în şcoli!



Poster Darwin Day



Poster Darwin Day

Protest mondial legat de Iran PDF Imprimare Email

România s-a alăturat protestului internaţional
din 25 iulie 2009 faţă de situaţia din Iran



Ieri, 25 iulie 2009, au avut loc în peste 100 de oraşe din întreaga lume acţiuni de protest faţă de situaţia din Iran.

United 4 IRAN


Solidarizare cu demonstranţii din Iran la Amsterdam

La chemarea unor organizaţii neguvernamentale precum Amnesty International USA, Reporters without Borders, International Humanist and Ethical Union, International PEN au răspuns numeroase persoane preocupate de încălcările grave ale drepturilor omului un protest mondial în faţa ambasadelor Iranului din fiecare ţară în semn de solidaritate faţă de protestatarii din Iran.

Protest în faţa ambasadei Iranului de la Londra

Asociaţia Umanistă Română a organizat un protest, de mică amploare, în faţa ambasadei Iranului la Bucureşti înscriind astfel România pe lista ţărilor în care au avut loc manifestaţii pe data de 25 iulie.


Protest în faţa Ambasadei Iranului la Bucureşti, 25 iulie 2009

Mulţumim reprezentanţilor presei care au relatat despre acest protest: NewsIn, Agerpres, Realitatea TV.

Protest în faţa Ambasadei Iranului la Bucureşti, 25 iulie 2009

Considerăm că România nu trebuie să fie preocupată exclusiv de problemele interne, grave desigur. Este important să aibă loc şi gesturi civice de solidarizare cu cauze „îndepărtate”, chiar dacă este vorba de acţiuni la care participă un număr mic de persoane.


Protest în faţa Ambasadei Iranului la Bucureşti, 25 iulie 2009

Drepturile omului trebuie apărate pretutindeni atunci când cunt brutal încălcate. Este important ca România să transmită mesajul că există un ecou şi o reacţie şi aici faţă de abuzurile şi crimele unui regim precum cel de la Teheran.


Protest în faţa Ambasadei Iranului la Bucureşti, 25 iulie 2009

Le mulţumim tuturor celor care au trimis deja mesaje pe adresa ambasadei Iranului la Bucureşti şi vă rugăm să trimiteţi în continuare un e-mail la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza având la Subject "Solidarity with the Iranian protest movement - 25 July 2009" şi trecând în mesaj link-ul acestui comunicat de presă; vă rugăm să treceţi la Bcc şi adresa noastră Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza pentru a avea o evidenţă a numărului de mesaje de sprijin pentru această acţiune.


Asociaţia Umanistă Română
26 iulie 2009

Contact:
Remus Cernea
Preşedinte
www.secularhumanism.ro  
www.evolutionism.ro
www.black-cat.ro
http://blog.secularhumanism.ro/
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
0727.583.594